Lutul, numit şi argilă este o rocă sedimentară cu granulaţie fină alcătuită dintr-un amestec de silicaţi şi din fragmente de cuarţ şi mică. În comparaţie cu alte paste folosite în modelaj (fimo, sculpey) lutul este un material natural, ecologic, netoxic.
De mii de
ani oamenii folosesc lutul în diverse scopuri, cum ar fi: realizarea de tăbliţe
de lut pentru scriere, construirea caselor, vindecarea prin împachetări cu
nămol, modelarea unor figurine sau a altor obiecte plastice. Nu în ultimul
rând, lutul a fost şi este folosit pentru făurirea vaselor cu rol utilitar (pentru
păstrarea şi servirea alimentelor, pentru gătit) sau decorativ (amenajarea
interioarelor). Din lut s-au făcut şi se fac încă oale, ulcioare, căni, străchini,
blide, vase pentru flori, statuete, fluiere, jucării.
După scoaterea
lui din cariere speciale şi curăţarea de impurităţi (nisip, pietre), lutul este
pregătit prin dospire şi frământare. Astfel, înainte de a fi prelucrat, lutul
este lăsat la "dospit” câteva săptămâni,
perioadă în care, la anumite intervale de timp, este udat cu apă. Apoi, lutul
este frământat până se obţine o pastă omogenă cu aspect unsuros şi este tăiat în
bucăţi mari care sunt bătute cu maiul (un ciocan mare din lemn).
Dospirea şi
frământarea sunt operaţii migăloase şi obositoare, dar ele asigură în bună
parte calitatea şi plasticitatea lutului ce va fi folosit pentru modelaj.
Buna! ...Puteti sa-mi spuneti din ce loc pot procura lutul pentru modelaj? O sa fiu reconascatoare pentru aceasta informatie...Va multumesc!
RăspundețiȘtergere