duminică, 9 aprilie 2017

TRAIART are un nou site : traiart.ro

Ne poți urmări virtual și pe site-ul traiart.ro
Dar mai mare bucurie ne face să ne întâlnim și să modelăm împreună un boț de lut :)

Din 2017, pe lângă cursurile de modelaj cu ajutorul lutului îți oferim și cursuri de modelaj cu sârmă. De fier, cupru sau aluminiu, de diferite grosimi și culori. 

De asemenea, ne putem întâlni la cursurile de desen în cărbune, Nu pentru că nu ne-ar plăcea culorile, dar vedem cu prioritate formele, nu petele de culoare.  

sâmbătă, 8 aprilie 2017

Rușine celor de la feelsmart !

Dezaprobăm folosirea fotografiilor preluate de la noi, fără menționarea sursei, de către unele companii ce organizează cursuri asemănătoare cu ale noastre. 

Este rușinos să folosești pentru promovare fotografii de la cursurile altora. Chiar dacă lucrările realizate la aceste cursuri sunt mai interesante decât cele realizate de cursanții tăi :). 

captură cu imaginea „furată” de cei de la feelsmart 


captură cu imaginea preluată de pe blogul nostru curs-modelaj.blogspot.ro/


miercuri, 22 martie 2017

Curs de modelaj în lut pentru adulţi

Modelajul în lut îţi oferă oportunitatea de a descoperi artistul din tine şi de a-ţi explora limitele creativităţii. Copil fiind, poate ai mai încercat acest lucru în aventurile tale ludice cu un boţ de plastilină.

Ce zici de o întoarcere a ta, adultul grăbit şi obosit, la paradisul plin de miracole al copilăriei? TraiarT te invită să TRAIeşti prin ARTă şi te provoacă la un joc offline, jocul cu lutul. Un joc care te scoate din rutina cotidiană şi îţi aduce prospeţime, încredere în abilităţile tale de a fi propria schimbare şi de schimba astfel lumea. Încearcă arta, împreună cu sculptorul Traian Marcu! TRAIART!

Pleci acasă cu cel puţin cinci obiecte din lut, realizate de/cu mâinile tale☺.


Cursul pentru începători cuprinde 5 şedinţe, astfel:
1. Cunoaşterea tehnicilor şi instrumentelor specifice; modelarea unui vas din lut si decorarea acestuia
2. Realizarea unui animal
3. Realizarea unui obiect zoomorf (bomboniera, pusculita, ceainic, platou, bol)
4. Basorelief pe plăcuţă din lut
5. Realizarea obiectului preferat

Preţ: 80 lei/şedinţă, toate materialele fiind incluse.

Numărul maxim de participanţi: 4

... în funcție de solicitări se pot face grupe restrânse cu 2 persoane, costul pe ședință în acest caz fiind de 90 lei
... pentru studiul individual al modelajului costul unei ședințe este de 100 lei, iar programul va fi adaptat nivelului și dorințelor cursantului


Cursul pentru avansaţi constă în realizarea unui portret din lut, portret ce va fi turnat în gips și transpus apoi în răşină. Acest modul are 8 şedinţe (6 sedinţe de 3 ore şi două şedinţe de 5 ore). Costul total (inclusiv materialele necesare pentru turnare și transpunere) este de 1400 lei.

Cursurile se ţin cu sculptorul Traian Marcu. În prezent oferim cursuri doar în București.

Înscrieri: danapopescu13@gmail.com, 0733 049649

Dacă mai doriţi şi alte informaţii, nu ezitaţi să le solicitaţi. Ne puteţi contacta la telefon, până la ora 23.00

miercuri, 15 martie 2017

Vierme din lut

Alexandru a modelat un vierme uriaș de pe o planetă doar de el știută. Viermele a distrus o autostradă și câteva clădiri. Ruinele acestora au fost și ele modelate :)

Acum, viermele, autostrada și blocurile distruse stau la uscat ...

luni, 18 mai 2015

Wall-e

Cu gândul și sufletul la Wall-e, Alexandru a modelat bocancul "ghiveci", planta și gândăcelul.
Poate la următoarea întâlnire o va modela pe Eva :)


joi, 26 martie 2015

Curs de modelaj în lut pentru adulţi

Modelajul în lut îţi oferă oportunitatea de a descoperi artistul din tine şi de a-ţi explora limitele creativităţii. Copil fiind, poate ai mai încercat acest lucru în aventurile tale ludice cu un boţ de plastilină.

Ce zici de o întoarcere a ta, adultul grăbit şi obosit, la paradisul plin de miracole al copilăriei? TraiarT te invită să TRAIeşti prin ARTă şi te provoacă la un joc offline, jocul cu lutul. Un joc care te scoate din rutina cotidiană şi îţi aduce prospeţime, încredere în abilităţile tale de a fi propria schimbare şi de schimba astfel lumea. Încearcă arta, împreună cu sculptorul Traian Marcu! TRAIART!

Pleci acasă cu cel puţin cinci obiecte din lut, realizate de/cu mâinile tale☺.


Cursul pentru începători cuprinde 5 şedinţe, astfel:
1. Cunoaşterea tehnicilor şi instrumentelor specifice; modelarea unui vas din lut si decorarea acestuia
2. Realizarea unui animal
3. Realizarea unui obiect zoomorf (bomboniera, pusculita, ceainic, platou, bol)
4. Basorelief pe plăcuţă din lut
5. Realizarea obiectului preferat

Preţ: 100 lei/şedinţă, toate materialele fiind incluse.

Numărul minim de participanţi: 4
Numărul maxim: 7


... în funcție de solicitări se pot face grupe restrânse cu 2 persoane, costul pe ședință în acest caz fiind de 130 lei
... pentru studiul individual al modelajului costul unei ședințe este de 150 lei, iar programul va fi adaptat nivelului și dorințelor cursantului


La final, lucrările vor fi arse şi în funcţie de preferinţa participanţilor se va mai organiza o sedinţă pentru pictarea acestora cu culori ceramice. Costul pentru arderea celor cinci lucrări este de aproximativ 100 lei (în funcţie de dimensiunea lucrărilor).


Cursul pentru avansaţi constă în realizarea unui portret din lut după model, portret ce va fi transpus apoi în răşină. Acest modul are 7 şedinţe (5 sedinţe de 3 ore şi două şedinţe de 5 ore). Costul total (inclusiv materialele necesare pentru transpunere) este de 1500 lei.

Cursurile se vor ţine cu sculptorul Traian Marcu.

Înscrieri: danapopescu13@gmail.com, 0733 049649 

Dacă mai doriţi şi alte informaţii, nu ezitaţi să le solicitaţi. Mă puteţi contacta la telefon, până la ora 23.00